Importanţa patrimoniului cultural – istoric a fost pe larg subliniată de – a lungul timpului în numeroase lucrari de specialitate ( A. Rădulescu, 1969, p. 15 – 19 ). Din păcate, nu puţine sunt cazurile în care ignoranţa unor factori de decizie, lipsa fondurilor şi insuficienta pregătire istrică şi culturală a celor care locuiesc în preajma unor zone încadrate de lege pe lista locaţiilor de interes istoric au condus, în mod ireversibil, la deteriorare parţială sau completă a multora dintre monumentele patriei noastre. Nici în trecut, în anii dictaturii comuniste, nici în prezent, continua degradare a unor astfel de obiective nu a fost stopată sau măcar încetinită prin declanşarea unor ample lucrări de restaurare – conservare, care de altfel se impun cu necesitate. Deşi după monentul decembrie `89 a fost creat un nou cadru legislativ, favorabil protecţie şi valorificării istorico – culturale a monumentelor, precum şi organisme abilitate în acest sens, starea reală a lucrurilor nu s – a schimbat aproape deloc. Astfel, prin H.G. 1258 ∕2001 a fost organizat şi s – au stabilit atribuţiile Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice, organism reorganizat prin Legea nr. 422 ∕ 2001 privind protejarea monumentelor istorice. Obiectivele acestui oficiu sunt de a coordona activitatea de protejare a monumentelor istorice prin realizarea de lucrări şi servicii de specialitate, tehnice şi economice. Printre direcţiile sale de activitate figurează şi gestionarea fondurilor destinate cercetării şi expertizării în vederea proiectării şi execuţiei lucrarilor de consolidare, restaurare şi de punere în valoare a monumentelor istorice, elaborare Programului Naţional de Restaurare ( P. N. R. ) precum şi admnistrarea în numele Ministerului Culturii şi Cultelor a monumentelor istorice intrate cu orice titlu în proprietate statului.
Instituţia prevăzută de lege cu sarcina de a proteja monumenteleeste Ministerul Culturii şi Cultelor, ea exercitându – şi aceste atribuţii prin organisme proprii. Conform Legii nr. 422 ∕ 2001, cap. I, art. 27, 28 acest minister are obligaţia de a organiza sistemul naţional de cercetare, evidenţă, supraveghere şi inspecţie a monumentelor istorice, conferă regimul de monument istoric imobilelor clasate şi instituie zonele de protecţie, emite avize necesare construirii sau demolării de clădiri aflate în zonele de protecţie ale unor monumente şi coordonează prin Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice lucrările de conservare, consolidare şi restaurare ale monumentelor.
Legislaţia adoptată după 1989 cu privire la protejarea patrimoniului naţonal mai face referiri şi la păstrarea, depozitarea şi asigurarea securităţii bunurilor culturale mobile ( Legea nr. 182 ∕2000, cap. IV ), circulaţia bunurilor culturale ( Legea nr. 182 ∕ 2000, cap.V ), regimul juridic al bunurilor arheologice mobile descoperite întâmplător sau prin cercetări sistematice ( Legea nr. 182 ∕ 2000, cap. VI ), precum şi la obligaţiile şi drepturile proprietarilor de monumente istorice ( Legea nr. 422 ∕ 2001, cap. I, art. 38, alin. 1, lit.a – m ). Finanţarea activităţilor de cercetare, experizare, depozitare, conservare, restaurare, protejare şi punere în valoare a monumentelor istorice este asigurată, conform Legii nr. 422 ∕ 2001, cap. V, art. 50 de către bugetul de stat, care alocă sume de bani în acest sens Ministerului Culturii şi Cultelor. O parte a cheltuielilor revine însă în sarcina autorităţilor locale, care sunt obligate să prevadă în bugetele proprii fonduri necesare în vederea protejării patrimoniului; alte fonduri în acest sens sunt obţinute şi prin aplicarea timbrului monumentelor istorice, precum şi din sponsorizări.
Fără nici o excepţie, monumentele istorice aflate pe actualul teritoriu al Dobrogei intră sub incidenţa legilor în vigoare cu privire la patrimoniul naţonal Si fac obiectul Legii nr. 182 ∕ 2000, cap. I, art. 1 cu privire la definirea obiectelor şi ansamblurilor care fac parte din patrimoniul naţional mobil şi imobil.
Actualmente, pe teritoriul cuprins între Dunăre şi mare se desfăşoară o amplă activitate de cercetare a vestigiilor istorice, tradusă prin efectuarea de săpături sistematice sau intervenţii de salvare. Ea este coordonata şi finanţată de Ministerul Culturii şi Cultelor, Academia Română, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Muzeul Callatis din Mangalia, Muzeul din Tulcea în colaborare cu Universitatea „ Ovidius „ din Constanţa. In acelaşi sens au fost perfectate colaborări şi cu alte instituţii de învăţământ superior din ţară precum Universitatea „ Lucian Blaga „din Sibiu, Universitatea Bucureşti, Universitatea Creştină „ Dimitrie Cantemir „ din Bucureşti, Universitatea „ Valahia 
„ din Târgovişte ş. a. Dintre colaborările internaţionale amintim participarea unei echipe franceze la săpăturile arheologice din aşezarea preistorică de la Hârşova – tell ( jud. Constanţ a ) în cadrul unui program de cooperare realizat de Ministerul Culturii din România şi Ministerul Culturii din Franţa, precum şi programul de cooperare româno – turc stabilit în vederea executării lucrărilor de restaurare a geamiei lui Ali – Gazi Paşa ( jud. Tulcea ).Săpăturile arheologice se desfăşoară uneori în paralel cu efectuarea de studii interdisciplinare. In acest sens au fost contactate diferite firme de profil din întreaga ţară. Astfel, I. T. I. M. Cluj – Napoca a executat prospecţii magnetice terestre în cetatea de la Capidava ( C. Matei, 2001, p. 69 – 105 ), Secţia de cercetări aerofotografice şi de evidenţă centralizată a siturilor arheologice din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României a realizat cercetări aerofotografice de la joasă şi medie înălţime, ş. a., ( C. Matei, 2001, p. 69 – 105 ), studiile interdisciplinare efectuate în aşezările preistorice precum Hârşova ( D. Popovici, B, Randoin ş.a., 1996 ), Borduşani – Popină ( D. Moise, 1997, p. 110 – 127 ), Taşaul – „La Ostrov „ ( D. Moise, 2000 – 2001, p. 155 – 164 ), Isaccea – Suhat ( A. Bălăşescu, 1997, p. 99 – 105 ) etc., continuând lista exemplelor în acest sens.
În continuare atenţia ne va fi reţinută de câteva dintre cele mai reprezantative monumente istorice aflate pe actualul teritoriu al Dobrogei asupra cărora au fost întreprinse ample lucrări de restaurare – conservare. Exemplele cele mai edificatoare în acest sens sunt: Monumentul Triumfal de la Adamclisi, Edificiul Roman cu Mozaic, cetatea Histria ş. a.
Monumentul Triumfal Tropaeum Traiani aflat pe teritoriul satului Adamclisi este înregistrat pe lista patrimoniului naţional istoric având număr de cod 14A0022. În acest punct au fost semnalate urme ale unei construcţii monumentale încă din a doua jumătate a sec. XIX ( A. Rădulescu, 1977, p. 4 – 6 ). Deoarece interesul manifestat pentru acest obiectiv de interes istoric a fost într – un continuu progres, pe baza nucleului păstrat până în zilele noastre ( A. Rădulescu, 1977, p. 4 ) a fost reconstituit cu o exactitate mai mare sau mai mică monumentul care astăzi se înfăţisează grandios privirilor marelui public. Reconstituirea monumentului cu piesele originale nu a fost posibilă datoritălipsei de date şi a necunoaşterii ordinii metopelor. Autentice cu adevărat sunt numai piesele lucrate izolat, gruparea lor pe monument fiind doar ipotetică ( Complexul..., 1997, p. 32 ). Folosirea pieselor originale în acţiunea de restaurare ar fi grăbit distrugerea lor şi de aceea s – au folosit tipare scoase de pe piesele figurate originale ( Complexul..., 1997, p. 33 ). Aceste reproduceri mult mai uşoare, au fost fixate pe o schelă metalică care respectă dimensiunile iniţiale ale monumentului, mai precis în cadre metalice care au aceleaşi dimensiuni ca ale pietrelor de parament ( A. Rădulescu, 1977, p. 33 – 35 ). Menţionăm că din tamburul cilindric nedecorat se mai păstrează 212 piese dintr – un total de 468, iar din partea decorată au mai ajuns până în zilele noastre 223 piese – sculpturi, frize etc. – din 294 câte vot fi fost în original ( A. Rădulescu, 1977, p. 33 ).
Actuala formă sub care Monumentul Triumfal Tropaeum Traiani se prezintă vizitatorilor a fost definitivată în 1977. În prealabil, în 1895 a existat şi un alt proiect de restaurare, propus de Grigore Tocilescu şi G. Niemann ( A. Rădulescu, 1977, p. 5 )Piesele originale ale monumentului, atâtea câte s – au mai păstrat, metope, friza inferioară şi cea superioară, pilaştrii, crenelurile şi blocurile de piatră ale atticului festonat, statuia colosală a trofeului şi alte asemenea vestigii se găsesc expuse în moderna clădire a muzeului din centrul satului Adamclisi ( Complexul ..., 1997, p. 51 ).
Edificiul Roman cu Mozaic de la Tomis (jud. Constanţa) reprezintă de asemenea un important obiectiv istoric.Descoperit în 1958 – 1959, cu ocazia lucrărilor pentru ridicarea unui bloc de locuinţe, cercetărie au continuat timp de aoroape 10 ani (V. Canarache, 1961, p. 22). Construcţia se întinde de – a lungul falezei, în direcţia nord–vest – sud–est pe o distanţă de aproximativ 100 m, punct în care zidul se pare că afost rupt din antichitate. Zidurile au o grosime de aproape 2 m iar înălţimea de 6 m şi au fost placate cu marmură albă şi colorată, placaj păstrat astăzi în stare fragmentară (V. Canarache, 1961, p. 22 – 23).
Pardoseala edificiului este formată dintr – un minunat covor de mozaic multicolor, cuprinzând chenare şi câmpuri cu motive ornamentale geometrice şi vegetale. ea are o suprafaţă de aproximativ 2000 m2, dintre care mai mult de jumătate s – a păstrat în bunăstare; aproape un sfert a putut fi recuperat (Edificiul ..., 1997, p. 20 ). Sub nivelul mozaicului au fost identificate 11 camere cu boltă, folosite ca magazii de mărfuri. Deasupra intrării uneia dintre ele s – a găsit în arhitravă, numele zeului comerţului Hermes (V. Canarache, 1961, p. 24).
Astăzi întreaga zonă a fost constituită într – o rezervaţie arheologică. Aleea de acces către monument este prevăzută cu numeroase inscripţii funerare de epocă romană datate pentru sec. II – IV d. Hr. (Edificiul ..., 1997, p. 43, fig. 27; S Negoescu, 1968, p. 48). El este protejat de o modernă construcţie din beton şi sticlă, în interiorul căreia suprafaţa pardoselii e găseşte la adăpost de intemperiile naturii. Sistemul de acces în acest complex muzeal nu permite vizitatorilor contactul direct cu suprafaţa pavată, ea putând fi observată de la înălţime. De asemenea în interiorul acelaşi clădiri se mai găsesc expuse şi alte vestigii tomitane precum: amfore, vase, ancore, opaiţe ş. a. Nu este permis vizitatori;or nici liberul acces în interiorul camerelor boltite aflate sub nivelul mozaicului, ele fiind prevăzute cu bare metalice. Aceste magazii au fost restaurate în întregime, fiind astfel îndepărtat orice pericol de surpare a pavimentului (Edificiul ..., 1997, p. 27, fig. 15, 16; p. 36, fig. 22, 23). Executarea lucrărilor de restaurare şi conservare în ceea ce priveşte acest monument, în ansamblul său, a permis integrarea cu succes a sa în circuitul turistic de interes istoric din jud. Constanţa.
În sensul discuţiei despre protejarea şi valorificarea istorică a monumentelor istorice de pe actualul teritoriu al Dobrogei, o situaţie fericită întălnim şi în cazul cetăţii Histria, prima colonie întemeiată de greci pe ţărmul vest – pontic şi totodată primul oraş de pe actualul teritoriu al României ( E. Condurachi, 1962, p. 6- 7 ). Asemeni exemplelor menţionate mai sus, şi aici funcţionează un muzeu modern unde sunt depozitate, restaurate şi prezentate publicului vizitator vestigiile descoperite în urma campaniilor arheologice întreprinse aici ( Histria, 1997, p. 4 ). Cetatea Histria a fost inclusă în Programul Naţional de Restaurare ( P. N. R. ) în perioada 1996 – 1998 de către Ministerul Culturii şi Cultelor prin Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice. În acest sens au fost întreprinse ample lucrări de restaurare – conservare executate la nivelul pavajului în unele puncte din aşezare, precum şi renovarea spaţiului expoziţional. Beneficiind si de alte dotări – iluminat corespunzător – la ora actuală ansamblul muzeal de la Histria reprezintă şi el una dintre locaţiile importante prevăzute în itinerariile turistice.
Din păcate, la polul opus exemplele sunt în număr mai mare. Deşi cadrul legislativ există, lipsa fondurilor, dorinţa unora de a obţine câştiguri imediate, lipsa de educaţie şi informare a publicului şi alţi asemenea factori, este aproape imposibil în cazul unor monumente istorice să fie stopată distrugerea permanentă şi sistematică. Inexistenţa unei infrastructuri coresponzătoare în acest sens privează unele asemenea obiective de atenţia care, în mod just, li s – ar cuveni. Situaţia cetăţilor de pe limesul danubian este grăitoare în acest sens. Aflate de cele mai multe ori pe rute de acces secundare – Capidava ( R. Florescu, 1965 ) - interesul publicului vizitator este foarte scăzut; la acest lucru îşi dă cuncursul din plin lipsa mijloacelor informaţionale – indicatoare, panouri – precum şi modesta condiţie a actualelor aşezări din imediata apropiere. Lipsa banilor nu permite efectuarea de ample lucrări de restaurare – conservare; decopertarea zidurilor şi a locuinţelor şi lăsarea lor sub cerul liber conduce în mod clar la distrugerea acestor vestigii într – o perioadă foarte scurtăde timp. Nepreocuparea pentru asigurarea unui serviciu de pază profesional îi încurajează pe localnici să devasteze în mod sistematic ruinele vechilor cetăţi atât pentru sustragerea de material de construcţie – blocuri de piatră gata prelucrate – cât şi pentru „ descoperirea de comori „.
Pentru stoparea acestor fenomene, care pun în pericol patrimoniul naţional şi care nu reprezintă o caracteristică numai în cazul Dobrogei, au fost propuse mai multe soluţii de – a lungul timpului ( A. Rădulescu, 1696, p. 15 – 19 ). Concret însă, au fost realizate o serie de proiecte – Proiectul „ Patrimoniu cultural – comunitate – cetăţean „ – finanţate fie de anumite fundaţii culturale – Fundaţia Concept – fie în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor şi care îşi propun tocmai înţelegerea legislaţiei de către toti cei implicaţi, în special localnici şi vizitatori, editarea de ghiduri, promovare publicitară etc.
În final, încheiem prin a concluziona că cel mai important factor în această ecuaţie este omul – localnic, vizitator. Buna cunoaştere de către localnici a istoriei şi semnificaţiei monumentelor istorice precum şi a legislaţiei în domeniu ar feri de orice pericol ( reprezentat de acţiunile antropice ) pieirea unor astfel de obiective. O legislaţie modernă, o infrastructură completă şi corespunzătoare dar, în primul rând mai multe fonduri, ar reprezenta o măsură eficientă în protejarea patrimoniului naţional.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu